De când mă ştiu modul în care percep realitatea este unul fotografic. Îmi mut privirea de la un cadru la altul şi mă bucur de fiecare imagine pe care privirea mea avidă o captează. Am adunat astfel în memorie mii de fotografii. Am încercat să pictez aceste amintiri şi nu am reuşit vreodată. Ca urmare, în anul 2013 am început să folosesc un aparat foto, cu dorinţa de a opri timpul și de a arăta şi celorlalţi ceea ce am văzut eu undeva, cândva. Cred că e puţin egoism în această dorinţă a mea de a păstra cumva o secundă de viaţă, dar şi altruism – în egală măsură – pentru a o dărui celor care nu au avut privilegiul de a o trăi atunci şi acolo.
Îmi place să fotografiez oraşul, cu oamenii şi poveştile lor. Îmi doresc să transmit emoţia pe care am trăit-o eu atunci când am apăsat pe declanşator. Şi am convingerea că modul cel mai potrivit pentru a transmite acea emoţie este o imagine în alb negru.
Din anul 2015 sunt membru al grupului de fotografie OnSpot, alături de Mirela Momanu, Cristina Țintă, Cosmin Gîrleșteanu, Loredana Bîtculescu și Adrian Mitu.
Nu m-am plictisit niciodată să învăț. În prezent urmez cursurile de master ale Universității Naționale de Artă din București, specializarea fotografie și imagine dinamică. De asemenea, sunt doctorand în cadrul Școlii doctorale a UNARTE București.
Din 2013 până acum am participat și la câteva expoziții :).
O parte din fotografiile mele sunt postate și aici:
https://danapopescublog.wordpress.com/
https://www.facebook.com/danapopescu13
https://500px.com/danapopescu13
https://www.flickr.com/photos/danacorinapopescu/
https://1x.com/member/dana13